audio | video


Foto: Dan Andrei Aldea în 1974.

Dan Andrei Aldea (n. 9 martie 1950, Bucureşti) este un solist vocal, poliinstrumentist (chitară, vioară, claviaturi, blockflöte, muzicuţă), aranjor şi compozitor român. Leaderul formaţiei Sfinx în anii şaptezeci, s-a stabilit din 1981 în Occident (mai întâi în Belgia, apoi în Germania), unde lucrează ca muzician dedicat studioului de înregistrări
 Studii muzicale
A absolvit în 1968 Liceul de muzică "George Enescu" din Bucureşti, iar în 1973, Conservatorul "Ciprian Porumbescu", secţia vioară, la clasa lui Dan Cumpăta.

 Biografie

 Începuturi şi intrarea în formaţia Sfinx
Studiază în paralel muzica clasică şi muzica rock; face parte din mai multe formaţii, precum: Dacicus, Cărăbuş, Memphis. 1968 îl găseşte pe Aldea alături de bateristul Marian Toroimac, după ce ambii părăsiseră Memphis, încercând să intre în formaţia Sfinx a lui Corneliu „Bibi” Ionescu.
Pe vremea aceea necunoscător al chitării, proaspătul stundent al Conservatorului bucureştean se concentrează vreme de câteva luni de zile pe noul instrument şi absentează de la cursuri, motiv pentru care va fi exmatriculat. În vreme ce Toroimac rămâne cu Sfinx, Aldea revine abia după admiterea în Conservator din toamna lui 1969. [1] Cu o experienţă mai bogată decât cu un an mai devreme, Aldea revine în formaţia Sfinx şi se impune ca leader al ei, transformând-o în cea mai de succes formaţie românească de rock progresiv.

 Anii şaptezeci
În România, a participat ca solist vocal, instrumentist, compozitor sau aranjor pentru câteva sute de piese, sub nume propriu sau în ajutorul altor muzicieni. A abordat o paletă stilistică largă, pe care a extins-o cu atât mai mult după stabilirea sa în Germania: muzică clasică, blues, rock, reggae, pop-rock, folk, jazz, country. Este considerat unul dintre cei mai creativi chitarişti români, fiind apreciat şi ca un bun tehnician („seria” chitariştilor solo care au studiat mai întâi vioara îi cuprinde şi pe Mugur Winkler, Sorin Chifiriuc, sau pe mai tânărul George Dimitriu).
Aldea a scris şi interpretat cu Sfinx piese precum: „Şir de cocori”, „Om bun”, albumul-concept „Zalmoxe”, piesele „Din nou acasă”, „Fetele albine” ş.a. A participat în calitate de compozitor sau instrumentist la înregistrarea discurilor unor artişti ca Dida Drăgan, Anda Călugăreanu, Mircea Vintilă, Vali Sterian.
Într-un interviu luat de George Stanca în 1973, Aldea îşi exprima nemulţumirea cu privire la imposibilitatea formaţiilor româneşti să concerteze pe marile scene din străinătate:
„Atâta timp cât formaţii ca Locomotiv GT sau Sirius din Ungaria, Ialla din U.R.S.S. ori Ceslaw Niemen din Polonia pot da concerte şi în alte ţări, chiar dacă valoric nu ne depăşesc, nouă nu ne mai rămâne decât să ne mulţumim cu ceea ce ni se oferă — cântatul într-un local, eventual din străinătate. Mă doare mult faptul că mari trupe ca Emerson, Lake and Palmer sau Johnny Winter au ocazia să prezinte lumii pop-ului prelucrări după folclorul nostru, în timp ce noi nu putem face acest lucru deşi suntem români”
(George Stanca, interviu publicat în „Flacăra”, 1973)
Fapt mai puţin cunoscut celor tineri, Dan Andrei Aldea a fost implicat şi în lumea teatrului şi filmului, scriind muzică de scenă, dar şi coloana sonoră pentru filmul Nunta de piatră (1972, în colaborare cu Dorin Liviu Zaharia). Pentru scenă, a scris singur sau cu ajutorul celorlalţi membri Sfinx, muzica spectacolelor Suferinţele tânărului W (Goethe), Elisabeta I, A douăsprezecea noapte (William Shakespeare). Din muzica acestuia din urmă a rămas celebru „Cântecul bufonului”, cunoscut astăzi publicului şi prin alte interpretări.

 Plecare definitivă
În 1981, cu ocazia unui contract cu formaţia în Belgia, Dan Andrei Aldea nu mai revine în ţară şi cere drept de azil politic. Se va stabili la München, Germania, unde îşi construieşte un studio de înregistrări, Dan's Own. Se specializează pe activităţile corespunzătoare (aranjor, instrumentist de studio).
Într-un interviu acordat lui Nelu Stratone în 2002, Aldea a surprins prin afirmaţiile sale radicale în privinţa Sfinx, afirmând că sfârşitul formaţiei a fost prefigurat încă din 1972, la plecarea lui Toroimac.[1] După turneul cu Zalmoxe, încheiat în 1979, relaţiile în interiorul formaţiei s-au răcit foarte tare, iar Nicolae Enache, singurul membru al formaţiei mai apropiat de Aldea[2], a părăsit formaţia pentru alte proiecte. Totuşi, cu doar câteva luni înainte de ruptură, formaţia a oferit ascultătorilor două mini-discuri reuşite, amintind de sonoritatea formaţiei din perioada de apogeu (jumătatea şaptezecilor). Aldea a declarat în acelaşi interviu că plecarea sa din 1981 nu a fost o decizie de moment, ci o hotărâre asumată de câţiva ani.[1]
Deşi după 1989 a fost invitat în nenumărate rânduri să reînfiinţeze formaţia, Aldea a refuzat de fiecare dată. Iată ce spunea într-un interviu [3]:
„...scopul meu este de a deveni un muzician complet şi competent care să poată comunica cu alţii în aceeaşi direcţie. Orgoliul de a sta în centrul atenţiei nu îl am şi doresc mai degrabă să stau în spatele consolei într-un studio de înregistrări, să coordonez munca şi să mă bucur de rezultatele acesteia.”
(Dan Andrei Aldea)

 Discografie
 În România
Zece arici / Noi nu ne temem, 1979

 Referinţe
^ a b c Interviu acordat de către Aldea jurnalistului Nelu Stratone pentru revista Art&Roll
^ Intervenţia lui Aldea pe un blog românesc (ianuarie 2007)
^ Biografie Sfinx, semnată de Nelu Stratone

 Bibliografie
Caraman Fotea, Daniela şi Nicolau, Cristian (1999). Dicţionar rock, pop, folk, pag. 18-19, 437-439. ISBN 973-28-0910-8
Muzici si Faze
Discografia Sfinx propusă de muzicianul Dan Rădulescu

 Legături externe
Site-ul oficial al lui Dan Aldea

sursa: www.wikipedia.com