| |
audio
| video
Foto: Dan Andrei Aldea în 1974.
Dan Andrei Aldea
(n. 9 martie 1950, Bucureşti) este un solist vocal,
poliinstrumentist (chitară, vioară, claviaturi, blockflöte,
muzicuţă), aranjor şi compozitor român. Leaderul formaţiei Sfinx în
anii şaptezeci, s-a stabilit din 1981 în Occident (mai întâi în
Belgia, apoi în Germania), unde lucrează ca muzician dedicat
studioului de înregistrări
Studii muzicale
A absolvit în 1968 Liceul de muzică "George Enescu" din Bucureşti,
iar în 1973, Conservatorul "Ciprian Porumbescu", secţia vioară, la
clasa lui Dan Cumpăta.
Biografie
Începuturi şi intrarea în formaţia Sfinx
Studiază în paralel muzica clasică şi muzica rock; face parte din
mai multe formaţii, precum: Dacicus, Cărăbuş, Memphis. 1968 îl
găseşte pe Aldea alături de bateristul Marian Toroimac, după ce
ambii părăsiseră Memphis, încercând să intre în formaţia Sfinx a lui
Corneliu „Bibi” Ionescu.
Pe vremea aceea necunoscător al chitării, proaspătul stundent al
Conservatorului bucureştean se concentrează vreme de câteva luni de
zile pe noul instrument şi absentează de la cursuri, motiv pentru
care va fi exmatriculat. În vreme ce Toroimac rămâne cu Sfinx, Aldea
revine abia după admiterea în Conservator din toamna lui 1969. [1]
Cu o experienţă mai bogată decât cu un an mai devreme, Aldea revine
în formaţia Sfinx şi se impune ca leader al ei, transformând-o în
cea mai de succes formaţie românească de rock progresiv.
Anii şaptezeci
În România, a participat ca solist vocal, instrumentist, compozitor
sau aranjor pentru câteva sute de piese, sub nume propriu sau în
ajutorul altor muzicieni. A abordat o paletă stilistică largă, pe
care a extins-o cu atât mai mult după stabilirea sa în Germania:
muzică clasică, blues, rock, reggae, pop-rock, folk, jazz, country.
Este considerat unul dintre cei mai creativi chitarişti români,
fiind apreciat şi ca un bun tehnician („seria” chitariştilor solo
care au studiat mai întâi vioara îi cuprinde şi pe Mugur Winkler,
Sorin Chifiriuc, sau pe mai tânărul George Dimitriu).
Aldea a scris şi interpretat cu Sfinx piese precum: „Şir de cocori”,
„Om bun”, albumul-concept „Zalmoxe”, piesele „Din nou acasă”,
„Fetele albine” ş.a. A participat în calitate de compozitor sau
instrumentist la înregistrarea discurilor unor artişti ca Dida
Drăgan, Anda Călugăreanu, Mircea Vintilă, Vali Sterian.
Într-un interviu luat de George Stanca în 1973, Aldea îşi exprima
nemulţumirea cu privire la imposibilitatea formaţiilor româneşti să
concerteze pe marile scene din străinătate:
„Atâta timp cât formaţii ca Locomotiv GT sau Sirius din Ungaria,
Ialla din U.R.S.S. ori Ceslaw Niemen din Polonia pot da concerte şi
în alte ţări, chiar dacă valoric nu ne depăşesc, nouă nu ne mai
rămâne decât să ne mulţumim cu ceea ce ni se oferă — cântatul
într-un local, eventual din străinătate. Mă doare mult faptul că
mari trupe ca Emerson, Lake and Palmer sau Johnny Winter au ocazia
să prezinte lumii pop-ului prelucrări după folclorul nostru, în timp
ce noi nu putem face acest lucru deşi suntem români”
(George Stanca, interviu publicat în „Flacăra”, 1973)
Fapt mai puţin cunoscut celor tineri, Dan Andrei Aldea a fost
implicat şi în lumea teatrului şi filmului, scriind muzică de scenă,
dar şi coloana sonoră pentru filmul Nunta de piatră (1972, în
colaborare cu Dorin Liviu Zaharia). Pentru scenă, a scris singur sau
cu ajutorul celorlalţi membri Sfinx, muzica spectacolelor
Suferinţele tânărului W (Goethe), Elisabeta I, A douăsprezecea
noapte (William Shakespeare). Din muzica acestuia din urmă a rămas
celebru „Cântecul bufonului”, cunoscut astăzi publicului şi prin
alte interpretări.
Plecare definitivă
În 1981, cu ocazia unui contract cu formaţia în Belgia, Dan Andrei
Aldea nu mai revine în ţară şi cere drept de azil politic. Se va
stabili la München, Germania, unde îşi construieşte un studio de
înregistrări, Dan's Own. Se specializează pe activităţile
corespunzătoare (aranjor, instrumentist de studio).
Într-un interviu acordat lui Nelu Stratone în 2002, Aldea a surprins
prin afirmaţiile sale radicale în privinţa Sfinx, afirmând că
sfârşitul formaţiei a fost prefigurat încă din 1972, la plecarea lui
Toroimac.[1] După turneul cu Zalmoxe, încheiat în 1979, relaţiile în
interiorul formaţiei s-au răcit foarte tare, iar Nicolae Enache,
singurul membru al formaţiei mai apropiat de Aldea[2], a părăsit
formaţia pentru alte proiecte. Totuşi, cu doar câteva luni înainte
de ruptură, formaţia a oferit ascultătorilor două mini-discuri
reuşite, amintind de sonoritatea formaţiei din perioada de apogeu
(jumătatea şaptezecilor). Aldea a declarat în acelaşi interviu că
plecarea sa din 1981 nu a fost o decizie de moment, ci o hotărâre
asumată de câţiva ani.[1]
Deşi după 1989 a fost invitat în nenumărate rânduri să reînfiinţeze
formaţia, Aldea a refuzat de fiecare dată. Iată ce spunea într-un
interviu [3]:
„...scopul meu este de a deveni un muzician complet şi competent
care să poată comunica cu alţii în aceeaşi direcţie. Orgoliul de a
sta în centrul atenţiei nu îl am şi doresc mai degrabă să stau în
spatele consolei într-un studio de înregistrări, să coordonez munca
şi să mă bucur de rezultatele acesteia.”
(Dan Andrei Aldea)
Discografie
În România
Zece arici / Noi nu ne temem, 1979
Referinţe
Interviu acordat de către Aldea jurnalistului Nelu Stratone pentru
revista Art&Roll
Intervenţia lui Aldea pe un blog românesc (ianuarie 2007)
Biografie Sfinx, semnată de Nelu Stratone
Bibliografie
Caraman Fotea, Daniela şi Nicolau, Cristian (1999). Dicţionar rock,
pop, folk, pag. 18-19, 437-439. ISBN 973-28-0910-8
Muzici si Faze
Discografia Sfinx propusă de muzicianul Dan Rădulescu
Legături externe
Site-ul oficial al lui Dan Aldea
sursa:
www.wikipedia.com
|
|
