Romania Libera | Adevarul | Evenimentul Zilei | Jurnal MD | Timpul MD
Adevarul.ro Este şi cazul unei femei din Vaslui, care a locuit până în urmă cu o lună în comuna Boloteşti, aceasta fiind căutată de poliţie după ce i-a rupt piciorul propriului bebeluş în vârstă de patru luni apoi l-a abandonat în spital. USL Alba a programat pentru vineri după-amiază lansarea candidaţilor PSD şi PNL pentru alegerile locale din 10 iunie. La eveniment participă co-preşedintele USL Crin Antonescu şi vicepreşedintele PSD, Ecaterina Andronescu.
Un incendiu puternic a izbucnit, noaptea trecută, în Parcul Mogoşoaia. Două căsuţe de agrement au fost cuprinse de flăcări. Pompierii au intervenit cu cinci autospeciale. Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene atenţionează moldovenii să evite călătoriile în oraşul german Frankfurt pe Main până mâine, 19 mai. Avertizarea vine în legătură cu demonstraţiile masive ale mişcării „Occupy", la care ar putea avea loc altercaţii între protestatari şi forţele de ordine.
Roş-albaştrii au învins cu 3-2 pe Dinamo, al cincilea meci consecutiv câştigat, şi aşteaptă azi un pas greşit din partea lui CFR Cluj pentru a mai avea şanse la câştigarea campionatului.
Manifestarea va avea loc pe data de 25 mai și sunt așteptați să participe cadre didactice din învăţământul preuniversitar, psihologi, psihopedagogi, mediatori şcolari, logopezi, consilieri şcolari, manageri educaţionali și studenţi.
Echipa antrenată de Neluțu Sabău speră în continuare să se salveze de la retrogradare, după ce a învins ieri Ceahlăul, pe teren propriu, într-un meci în care s-au înscris nu mai puțin de șapte goluri.
Comitetul Naţional Olimpic va organiza duminică, 20 mai, tradiţionala cursă de alergări consacrată Zilei Mondiale Olimpice. Traseul de patru kilometri va aduna la start sportivi de performanţă, oficiali, reprezentanţi ai misiunilor diplomatice, conducerea ţării şi simpli amatori ai sportului.
În Marea Britanie a început prima conferinţă ştiinţifică internaţională consacrată poveştilor despre Harry Potter.
Cea de-a XIX-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS) se va desfășura în perioada 25 mai – 3 iunie și va fi prezentată sub genericul „Crize. Cultura face diferența”. Timp de zece zile orașul Sibiu se va transforma într-o scenă uriașă reunind peste 2500 de artiști din toate colțurile lumii. Pentru iubitorii de muzică, în acest an vor concerta gratuit în cadrul FITS Ștefan Bănică Jr., Voltaj, Horia Brenciu și Smiley.
|